Design interior apartamente

French Corner

Design interior apartamente

Flowers and Sand

Design-ul interior al unui apartament reprezintă o provocare de a folosi la maxim tot spațiul într-un mod cât mai inteligent. Ne dorim interioare cât mai generoase cu spații deschise, decoruri chic și o atmosferă primitoare, însă trebuie să fim atenți la procentul pe care îl alocăm zonelor de depozitare, deoarece vom observa că sunt deficitare dacă nu sunt bine gândite. Senzația de spațiu o putem obține și prin modul de viață pe care îl adoptăm în sensul că este de preferat ca fiecare obiect să aibă locul lui bine gândit de la început și să păstrăm o ordine. Îmi sfătuiesc clienții și prietenii să angajeze un designer de interior imediat după ce au achiziționat un apartament, fie el unul vechi sau o construcție nouă. Procesul de design, împreună cu proprietarul, este mult mai eficient pentru că se stabilește de la început conceptul, se realizează planul instalațiilor electrice, sanitare și termice în funcție de organizarea mobilierului și a corpurilor de iluminat, se creează spații deschise, astfel câștigându-se timp și evitându-se neconcordanțe. Se poate crea senzația de spațiu chiar și într-un apartament relativ mic, dacă se aleg culorile și texturile potrivite. Cred cu tărie că un designer de interior are capacitatea de a obține rezultate foarte interesante și îndrăznețe dacă se folosește de tehnologie, mecanisme inteligente și bun gust.